Avalansa de placa uda sub Varful Piscul Negru / Fagaras (in luna martie)

Despre avalanse (material infomativ)

Autor: Nicusor Bobocea

Ghid montan / Alpine Adventure Romania

Conform statisticilor sin SUA și Canada (cele din Elveția furnizând cifre oarecum similare):

  • 93% din victimele avalanșelor le-au declanșat chiar ele sau altcineva din grup.
  • aproximativ 1 din 10 persoane surprinse de avalanșă mor.
  • din acestea, 25% mor din cauza traumatismelor provocate de lovirea unor obstacole (stânci, pietre, copaci, etc.).
  • doar 50% din cei îngropați total supraviețuiesc.
  • 90% din cei îngropați total supraviețuiesc dacă sunt scoși în primele 10-15 minute.

Avalanșele nu se întâmplă. Ca orice alt fenomen natural, acestea sunt determinate de cauze fizice care au început să fie înțelese din ce în ce mai bine. Este adevărat însă că fenomenul este unul complex și marea majoritate dintre noi, cei care mergem pe munte, îl vom înțelege doar la un nivel superficial. Dar un pic este mai bine decât deloc. Dacă un minum de cunoștințe despre avalanșe mă ajută să scad cu 10% riscul la care mă expun într-o tură, atunci merită să le știu.

Avalanșele nu ni se întâmplă. Întotdeauna facem o alegere (conștientă sau nu): putem să nu plecăm în tură, putem să mergem în tură dar în teren care nu poate favoriza declanșarea unei avalanșe, ne putem retrage din traseu dacă credem că riscurile sunt prea mari, putem opta pentru rute alternative care ocolesc zonele cu risc de avalanșă sau putem decide să ne asumăm riscurile (din ignoranță sau după o analiză atentă) și să intrăm în terenul de avalanșă.

***

Deja de ani buni, numărul de persoane care urcă pe munte (fie că vorbim de drumeții, ture alpine de iarnă, schi de tură, etc.) este într-o creștere semnificativă. Un număr crescut de oameni pe munte înseamnă aproape automat – în lipsa unei educații așezate a riscului pe munte – o probabilitate mai mare a accidentelor montane, inclusiv a accidentelor care implică avalanșe.

Am sentimentul că în comunitatea celor care urcă pe munte, lucrurile se mișcă în direcția bună – o conștientizare mai mare a ce înseamnă riscul de avalanșă și dotarea cu echipament individual pentru salvarea din avalanșă. Acțiuni de informare pe termen lung, de genul celei inițiate și susținute de Adrian Vălean, sunt necesare și de multiplicat.

Senzația mea personală este că accentul se pune, justificat, pe învățarea și executarea procedurii de salvare din avalanșă, dar, nejustificat de această dată, se acordă prea puțină atenție aspectelor de care trebuie să ții cont pentru a nu ajunge într-o astfel de situație, practic cealaltă față a monedei. Poate că aceasta se întâmplă din cauză că procedura de salvare din avalanșă este până la urmă “o știință” exactă și învățabilă relativ repede, pe când interpretarea în teren a factorilor ce contribuie la declanșarea avalanșelor și luarea deciziilor optime este mult mai greu de făcut și mai complexă, cu multe variabile și necunoscute.      

Acest material este născut din acceptarea realității că sunt multe de învățat. În ultimii ani am fost martorul direct al unor avalanșe declanșate ca urmare a unor alegeri nefericite. Din fericire nu au fost consecințe grave. În alte situații, din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă, au fost.

Pantele pe care le credeam mai sigure decât altele nu erau, ci lucrurile au stat tocmai pe dos. Aveam impresia că dacă nu-ți troznește placa sub picioare, nu are cum să fie placă și am aflat că plăcile nu sunt neapărat numai de vânt și nu doar tari. Am aflat că pantele care nu curg în “mod normal”, o fac când factorii de avalanșă lucrează toți împreună. Iar avalanșele nu-ți pleacă doar de sub picioare ci pot să o facă de mult mai sus (aproape o sută de metri mai sus) prin propagare.

Evident, materialul este limitat și omite (intenționat și neintenționat) multe aspecte care și-ar fi avut locul aici și nu emite pretenții de expertiză. Plec de la premiza că o informație în plus, chiar dacă repetă ce ai mai citit/auzit deja, nu face decât să consolideze ceea ce știi.

De asemenea, materialul nu atinge decât tangențial salvarea din avalanșă și se concentrează mai degrabă pe evitarea situației de a te regăsi în teren de avalanșă atunci când nu trebuie. 

REZUMAT

  • Avalanșele pot fi clasificate în două categorii: punctiforme (sluffs) și avalanșe în plăci (uscate sau ude, dure sau moi).
  • Avalanșele în plăci sunt cele mai periculoase.
  • Avalanșele se produc în general în condițiile unui cumul de factori care le favorizează: o pantă înclinată suficient, lipsa coeziunii între straturile de zăpadă cauzată de condițiile de vreme, adăugarea unui stres suplimentar care produce colapsul unui strat slab ascuns (cum ar fi greutatea unei persoane - picătura care umple paharul).
  • Fracturile se propagă repede și pe suprafețe mari. Avalanșa poate pleca neașteptat de departe de locul în care este declanșată.
  • Terenul este cel mai sigur indicator ca să ne ferim de avalanșă. Avalanșele se produc cel mai mult pe pante cu înclinația între 30 și 50 de grade, cu o predilecție pentru intervalul 34-45. Evitarea unui astfel de teren înseamnă evitarea riscului de avalanșă.
  • Ancorele dese (pietre sau copaci) reduc riscul de rupere a plăcii. Ancorele rare îl cresc și devin obstacole atunci când sunt în calea avalanșei.
  • Analizează terenul în totalitatea sa, nu numai în secțiunea pe care o parcurgi,din punct de vedere al posibilelor consecințe - pantele conectate în care se pot declanșa avalanșele, obstacolele de pe pantă și locul potențial de oprire a avalanșei.
  • Vremea crează stratul de zăpadă, îl schimbă și îl supra-încarcă.
  • Ninsoarea, ploaia, expunerea pantelor la soare, vântul, temperatura - toate influențează în mod direct straturile de zăpadă și contribuie la stabilitatea sau instabilitatea acestora.
  • Avalanșele se produc datorită colapsului unui strat slab ascuns sub o placă care va aluneca apoi peste straturile de dedesubtul stratului slab.
  • Greutatea și nu cantitatea zăpezii contează în primul rând în colapsul stratului slab.
  • Poți să scazi șansele de a fi surprins de avalanșă prin pregătire, exercițiu și decizii informate: include în pregătirea turei și analiza potențialului de avalanșă; ajustează obiectivele turei și alege terenul în care vei merge în funcție de această evaluare făcută acasă.
  • Poți să scazi șansele de a fi surprins de avalanșă prin pregătire, exercițiu și decizii informate: evaluează condițiile în teren, uită-te după indicii, interpretează-le și ia decizii în funcție de aceasta. Realizează teste de stabilitate și urmează procedura de deplasare în teren de avalanșă.
  • Fii pregătit pentru situația în care te găsești într-una.
  • Foloseste un card de evaluare sau o aplicatie ce include un checklist de evaluare a conditiilor.

Avalanșele sunt împărțite în două categorii principale (mai sunt și altele, dar, având în vedere gradul redus de incidență al lor, este suficient să ne referim aici doar la aceste două categorii de mai jos):

1. Sluffs

Nu știu să existe în limba română o traducere a termenului din limba engleză. Mai degrabă avalanșele de acest tip sunt cunoscute la noi sub denumirea de avalanșe cu declanșare punctiformă / avalanșe punctiforme.

Sunt acele avalanse pe care le vedem cu regularitate în clipurile video cu schiori care fac freeride în teren extrem și sunt declanșate de aceștia la fiecare tăiere a pantei (de exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=vvdAK-CXUbI). Sau pe Fundul Caprei, pe valcele sudice care vin dinspre Vartopel – Arpasel (:) acolo am vazut ultima oara acest tip de avalanșă).

Caracteristicile generale ale acestui tip de avalanșă sunt:

  • Implică doar stratul ușor, de pulvăr, de la suprafață și pleacă dintr-un singur punct (de unde și denumirea) devenind la curgere un V inversat care antrenează o cantitate de zăpadă progresiv mai mare.
  • De regulă se declanșează sau sunt declanșate pe pante abrupte, de peste 40 de grade.
  • Riscul de a fi îngropat de zăpadă nu este atât de mare, dat fiind că este vorba doar de stratul superficial de suprafață, însă este suficient de puternică pentru a dezechilibra și duce la vale o persoană și, pe o pantă de peste 40 de grade, care eventual se termină cu o săritoare sau alt tip de obstacol, riscul nu este deloc de neglijat. Din contră.
  • În cazul declanșării de o persoană, o astfel de avalanșă tinde să înceapă de sub picioarele acesteia.

2. Avalanșă în plăci

Tipul acesta de avalanșă este responsabil pentru cele mai multe accidente cu victime. Informațiile din acest material se referă în cea mai mare parte la avalanșele în plăci.

Mai întâi definiția: o placă este un strat de zăpadă a cărui coeziune este menținută prin legăturile sale interne care sunt mai puternice decât cele care-l atașează de stratul de zăpadă de dedesubt.

Evident, aceste tipuri de avalanșe sunt, la rândul lor, împărțite în categorii.

Pe de o parte, ele pot fi uscate sau ude. Cele ude sunt de obicei cele de primăvară (cu schimbările de vreme din ultimii ani, încep să devină relativ comune și iarna) și au ca factor principal creșterea temperaturii aerului și a straturilor de zăpadă. Cele uscate sunt restul.

O altă împărțire a acestor avalanșe ține cont de factorul duritate. Astfel, unele sunt formate din plăci tari (hard), iar altele din plăci moi (soft). În terminologia utilizată în mediul nostru montan, se pune egal între plăci ca termen general și plăci de vânt. Este o greșeală cu posibile consecințe nefaste, pentru că induce indirect opinia că avalanșele în plăci pot doar să includă plăci de vânt care prin natura lor sunt plăci tari. Urmând această logică, se instalează ușor credința că dacă nu sunt plăci de vânt nu sunt plăci deloc și deci nu este pericol de avalanșă, ceea ce este cât se poate de fals. Lipsa unui strat de zăpadă de suprafață dur, înghețat, nu exlude existența plăcilor moi. Avalanșele formate din plăci de vânt pot fi văzute ca o sub-categorie a avalanșelor în plăci.

Câteva detalii privind anatomia unei avalanșe în plăci (Sursa – https://blog.weatherops.com/anatomy-of-an-avalanche): 

 Concluzii:

  • Avalanșele pot fi clasificate în două categorii: punctiforme (sluffs) și avalanșe în plăci (uscate sau ude, dure sau moi).
  • Avalanșele în plăci sunt cele mai periculoase. 

Rețeta unei avalanșe în plăci implică următoarele ingrediente: o pantă în general mai abruptă de 30 de grade, un strat placă (zăpada care va aluneca), un strat slab de zăpadă (stratul care cedează), un declanșator ascuns sub zăpadă (mina pe care nu ar trebui să calci) și factorul care apasă pe declanșator.

Aproape întotdeauna, factorul declanșator înseamnă manifestarea unui stres brusc asupra stratului slab de zăpadă, stres care provine în marea majoritate a situațiilor de la greutatea adăugată suplimentar (a zăpezii noi căzute sau a unei persoane).

În momentul în care stratul slab a cedat într-un anumit loc datorită greutății suplimentare bruște, distrugerea acestuia se propagă extrem de repede pe distanțe mai mai mici sau mai mari până în punctul / punctele în care există deja o fractură între straturile de zăpadă sau se creează atunci. Din momentul fracturării, gravitația este la lucru și zăpada pleacă la vale.

Secvența este cea exemplificată în diagrama de mai sus. 

Concluzii

  • Avalanșele se produc în general în condițiile unui cumul de factori care le favorizează: o pantă înclinată suficient, lipsa coeziunii între straturile de zăpadă cauzată de condițiile de vreme, adăugarea unui stres suplimentar care produce colapsul unui strat slab ascuns (cum ar fi greutatea unei persoane – picătura care umple paharul).
  • Fracturile se propagă repede și pe suprafețe mari. Avalanșa poate pleca neașteptat de  departe de locul în care este declanșată. ce

Cea mai simplă și cunoscută reprezentare integrată a factorilor care contribuie la declanșarea unei avalanșe este cea a triunghiului avalanșei. Cei trei factori majori a căror interacțiune determină dacă o avalanșă se declanșează sau nu sunt: terenul, vremea și stratul de zăpadă. Acestora li se adaugă și factorul uman.

1. Terenul

Terenul decide unde se pot acumula condiții care vor favoriza producerea avalanșelor.

a) Unghiul pantei

Statistic, marea majoritate a avalanșelor se produc pe pante care au înclinația cuprinsă între 30 și 50 de grade. Sub 30 de grade, frecarea este prea mare pentru ca zăpada să alunece la vale, iar peste 50 de grade panta este atât de abruptă că zăpada nu se va acumula. Aceasta nu înseamnă cu nu se pot produce avalanșe pe pante al căror unghi nu intră în acest interval în condiții de foarte mare instabilitate a stratului de zăpadă.

Revenind la statistici, intervalul cel mai probabil pentru producerea avalanșelor se reduce mai departe la 34-45 grade, cu cea mai mare rată de declanșare în zona 38-39 grade.

Astfel este o diferență fantastică între a fi pe pantă de, să spunem, 32 grade si una de 35. Riscul declanșării unei avalanșe pe o pantă de 35 nu crește gradual ci mai degrabă exponențial. Aceasta înseamnă că trebuie să fim atenți în permanență la înclinația pantei, dar ne va fi extrem de greu să stabilim cu exactitate că panta în care urmează să intrăm este de 32 sau de 35. Probabil cea mai bună metodă este să avem cu noi și să folosim un inclinometru.

Dar ca lucrurile să fie și mai complicate, nu doar panta în care mergem efectiv contează, ci și pantele la care aceasta este conectată. În condiții de instabilitate mare a stratului de zăpadă, poți declanșa o avalanșă, prin propragare, mergând într-o zonă orizontală dar care este conectată la o pantă care se încadrează în nedoritul interval 34-45. Un caz mai degrabă excepțional, bineînțeles, dar cred că exprimă bine ncesitatea de a analiza și aborda terenul de avalanșă în ansamblul său și nu doar limitat la zona prin care ne deplasăm.

Există însă și o parte bună și simplă a lucrurilor. Dacă condițiile de zăpadă sunt suspecte, avem întotdeauna opțiunea de a evita pantele cu unghiul între 30 și 50 de grade. Fie ne întoarcem, fie căutăm alternative la acestea (culmea, creasta, fundul larg și plat al văii – având grijă la conectarea pantelor).

b) Forma pantei

Una dintre instrucțiunile clasice cu privire la o pantă și producerea avalanșelor pe aceasta se referă la forma pantei, mai exact la forma concavă sau convexă a acesteia. Regula spune că pe pantele care au formă concavă, straturile de zăpadă se fracturează mai ușor, deci probabilitatea de producere a unor avalanșe este mai mare pe acestea. Se pare însă că acest aspect nu este încă înțeles și clarificat și că, oricum, importanța acestui fapt este mult mai mică prin comparație cu cea a unghiului pantei. Dacă ne aflăm pe o pantă de 38 de grade nu mai contează dacă aceasta este concavă sau convexă…trebuie să ieșim de acolo repede.

c) Ancore naturale

Acorele se referă la pietrele sau copacii de pe pantele cu risc de avalanșă. Acestea ajută la fixarea plăcilor de zăpadă, reducând posibilitatea producerii avalanșelor prin blocarea propagării distrugerii stratului slab la nivelul fiecărei ancore, odată ce acesta a cedat.

Însă cu o condiție: ancorele trebuie să fie cât mai dese. Dacă acestea sunt rare, atunci ancorele se transformă din prieteni în inamici. Pe de o parte, ele nu mai pot fixa plăcile de zăpadă și nici nu mai pot opri propagarea distrugerii stratului slab, însă vor favoriza depunerea doar a unui strat superficial de zăpadă în jurul lor, ceea ce înseamnă că, lângă acestea, putem distruge mult mai ușor stratul slab. Ele devin practic puncte de declanșare a avalanșelor. Atenție deci la pietrele ce răsar ici-colo din pantă. Ele nu sunt puncte de siguranță ci doar oferă iluzia acesteia. Și, dacă trebuie să trecem pe lângă aceste ancore devenite obstacole, cel mai bine este să le abordăm pe deasupra, întrucât plăcile tind să se rupă de sub acestea.

d) Consecințe

Odată ce am stabilit că o pantă are caracteristicile necesare pentru a favoriza declanșarea unei avalanșe (împreună cu ceilalți doi factori abordați mai jos), înainte de a ne avânta în aceasta, trebuie să înțelegem și să ne asumăm riscul consecințelor care vor apărea dacă se va produce o avalanșă.

Aceasta înseamnă, din nou, să evaluăm panta în ansamblul ei, nu doar secțiunea de pantă pe care intenționăm să o parcurgem.  

Ancorele despre care am scris mai sus – copacii și pietrele – devin obstacole de care ne putem izbi la viteze mari. Pantele se pot termina cu săritori sau fețe verticale de stâncă de pe care vom fi proiectați. Panta se poate termina în capcane ale terenului: vâlcele care sunt colectoare naturale de zăpadă, tranziții bruște ale pantei în platforme sau funduri de vale de unde zăpada nu are unde să mai alunece, ci doar poate să se acumuleze.

***

Astfel, combinația dintre unghiul pantei și posibilele consecințe în cazul producerii unei avalanșe ne oferă informații despre nivelul de complexitate al terenului din punct de vedere nivologic și despre riscurile specifice acestuia.

Canadienii (Parks Canada și Canadian Avalanche Associaation) au dezvoltat un sistem de catalogare a terenului în acest sens, sistem care a fost preluat parțial și în SUA. Este vorba despre Avalanche Terrain Exposure Scale (ATES), prin care terenul de este catalogat ca fiind a) simplu – pantele nu au inclinația suficientă ca să producă avalanșe; sunt suficiente opțiuni de evitare a pantelor care pot curge; b) provocator – sunt secțiuni de teren care favorizează producerea avalanșelor, există obstacole și capcane de teren, dar alegând cu grijă ruta potrivită, acestea pot fi evitate; c) complex – terenul de avalanșă nu se poate evita, consecințele sunt grave în cazul producerii unei avalanșe. Nu cred că strică nimănui să pregătească turele și să evalueze terenul în timpul turelor folosind această scală.

Puteți citi mai multe detalii despre ATES aici: http://arc.lib.montana.edu/snow-science/objects/issw-2006-491-497.pdf sau google it. 

Concluzii:

  • Terenul este cel mai sigur indicator ca să ne ferim de avalanșă. Avalanșele se produc cel mai mult pe pante cu înclinația între 30 și 50 de grade, cu o predilecție pentru intervalul 34-45. Evitarea unui astfel de teren înseamnă evitarea riscului de avalanșă.
  • Ancorele dese (pietre sau copaci) reduc riscul de rupere a plăcii. Ancorele rare îl cresc și devin obstacole atunci când sunt în calea avalanșei.
  • Analizează terenul în totalitatea sa, nu numai în secțiunea pe care o parcurgi,din punct de vedere al posibilelor consecințe – pantele conectate în care se pot declanșa avalanșele, obstacolele de pe pantă și locul potențial de oprire a avalanșei. 

Cea mai simplă și cunoscută reprezentare integrată a factorilor care contribuie la declanșarea unei avalanșe este cea a triunghiului avalanșei. Cei trei factori majori a căror interacțiune determină dacă o avalanșă se declanșează sau nu sunt: terenul, vremea și stratul de zăpadă. Acestora li se adaugă și factorul uman.

2. Vremea

Vremea crează stratul de zăpadă, îl schimbă și îl supra-încarcă.

Vremea este factorul care produce schimbări continue asupra stratului de zăpadă. Uneori, efectele vremii asupra stratului de zăpadă implică o acumulare de schimbări mici, de o manieră graduală. Alteori, schimbările sunt bruște, rapide. Și, dacă este ceva de reținut din tot acest material, acesta este faptul că zăpezii nu-i plac schimbările bruște. Nici nouă, de altfel.

a) Ninsoarea

Zăpada nou căzută înseamnă, din perspectiva posibilității producerii unei avalanșe, greutate nouă adăugată asupra straturilor existente.

Dacă ninge relativ ușor, de-a-lungul une perioade mai întinse, atunci greutatea adăugată este graduală și stratul general de zăpadă are timp să se adapteze la noile condiții și să-și formeze legăturile dintre cristale. Condițiile de avalanșă nu sunt favorizate.

Dacă ninge mult într-un interval de timp scurt, stratul general de zăpadă nu are timp să se adapteze la noua situație. Greutatea noii zăpezi contează și nu cantitatea acesteia, deși este adevărat că în marea majoritate a cazurilor cantitate mare înseamnă și greutate mare. Greutatea noii zăpezi înseamnă stres mare asupra straturilor vechi și probabilitate mare ca, dacă există un strat slab, acesta să cedeze.

De aceea, regula de bază, cea mai cunoscută, de altfel, este evitarea pantelor care favorizează declanșarea avalanșelor (nu a muntelui în general), în timpul și imediat după ninsori abundente. Este nevoie de timp ca stratul general de zăpadă să se adapteze.     

b) Ploaia

În munții din România, ploaia la altitudini de peste 1400 (peste nivelul pădurii) este un fenomen tipic încălzirii de primăvară. Însă nu mai este neapărat o regulă de bază în ultimele sezoane. Nu mai este o surpriză pentru nimeni dacă plouă sus în decembrie sau chiar februarie.

Apa de ploaie în stratul de zăpadă reprezintă clar o schimbare bruscă a temperaturii acestuia. Legăturile dintre straturi sunt distruse rapid și probabilitatea producerii unor avalanșe de tip placă udă este foarte mare. Așa că, pantele care favorizează producerea avalanșelor trebuie clar evitate în condiții de ploaie. Un fenomen rar, dar de care trebuie ținut cont.

Partea bună este că, la puțin timp după o ploaie, legăturile dintre straturile de zăpadă sunt mult mai puternice și dispar condițiile de avalanșă.

c) Temperatura

Variațiile bruște ale temperaturii aerului contează foarte tare. La fel și consecința acestora asupra temperaturii straturilor de zăpadă. Dacă diferența dintre temperatura straturilor de zăpadă este mică (sub 1 grad să zicem), se poate spune că stratul general de zăpadă este stabil. Dacă diferența de temperatură a straturilor este mai mare, atunci apar condițiii care favorizează producerea avalanșelor:  legăturile dintre straturi sunt afectate, stratuliui de suprafață a cărui temperatură crește îi va crește automat și greutatea iar straturile slabe vor ceda.

Din această cauză, încălzirile bruște nu sunt vești bune.

De asemenea, frigul favorizează apariția de straturi slabe de suprafață în zilele senine (straturi superficiale granulate) care, după o nouă ninsoare vor deveni ascunse și gata să cedeze atunci când rețeta de avalanșă este aplicată. E valabil în special pentru pantele nordice care primesc cel mai puțin soare (vezi punctul e) de mai jos).   

d) Vântul

Este poate inamicul numărul 1. Nu strică să ne aducem aminte: o cantitate nouă mare de zăpadă înseamnă greutate suplimentară bruscă și care, la rândul ei, înseamnă stres asupra unui potențial strat slab care poate ceda. Ori, vântul poate depune o cantitate foarte mare de zăpadă într-un timp foarte scurt (mult mai scurt decât o poate face ninsoarea în sine).

Și nu numai în timpul furtunilor cu ninsori puternice ci chiar când nu ninge și afară este senin. Vântul slab nu are forță să ridice zăpada căzută la sol, dar vântul puternic cu siguranță mută repede zăpada dintr-un loc într-altul, de sus în josul pantei sau transversal de pe o pantă pe alta.

Trebuie să ne facem un obicei din a consulta prognozele meteo și din această perspectivă: a fost vânt puternic în ultimele zile? care a fost direcția din care a bătut și către ce direcție? Și apoi, când suntem în tură întotdeauna să încercăm să identificăm direcția în care a bătut vântul ghidându-ne după anumite indicii (ex.: zone rămase fără zăpadă – e clar că vântul a mutat-o de acolo în altă parte; valuri de zăpadă – așa numitele sastrugi, partea mai ridicată indicând direcția către care a bătut vântul; direcția către care s-au format cornișele – în Făgăraș, de exemplu, majoritatea se formează către nord, ceea ce înseamnă că, pantele nordice din Făgăraș au întotdeauna mai multă zăpadă decât cele sudice).

Partea proastă este că depunerile de zăpadă provocate de vânt sunt localizate și nu continue. Condițiile pot fi bune într-un loc și, câțiva metri mai încolo, e cu totul o altă poveste și nu una bună.

Partea bună este că plăcile de vânt pot fi identiticate mai ușor. Pe de o parte, acestea sunt plăci tari care tind să trosnească și să se rupă imediat în fragmente solide atunci când călcăm pe ele. Pe de altă parte, plăcile de vânt pot fi identificate de la distanță acestea având forma unor dune ușor ondulate.  

e) Soarele

Expunerea unei pante cu zăpadă la soare înseamnă creșterea temperaturii stratului de zăpadă de deasupra (vezi punctul c) de mai sus).

Asta înseamnă că pantele care primesc mai multă radiație solară, au șanse mai mari să favorizeze producerea de avalanșe.

Pantele sud-estice sunt expuse la soare dimineața când totodată este mai frig. Dacă nu vorbim de o încălzire bruscă a vremii, într-o zi tipică de iarnă sus la peste 1800 m, aceste pante nu vor pune probleme. După-amiaza însă este de obicei mai cald, ceea ce înseamnă că pantele sud-vestice vor fi beneficia de mai multă radiație solară, ceea ce înseamnă că riscul producerii de avalanșe pe acestea este mai mare.

Pantele nordice sunt expuse cel mai puțin la soare și schimbările de temperatură la nivelul zăpezii de pe acestea datorate soarelui sunt mult mai mici. Impactul expunerii la soare asupra creșterii riscului de avalanșă pe acestea este deci redus. Dar această regulă este valabilă în condiții de temperaturi scăzute. Nu trebuie să neglijăm o eventuală corelație cu o încălzire bruscă, generalizată. Toți acești factori despre care povestim în acest material trebuie considerați împreună și nu separat.

 

Concluzii:

  • Vremea crează stratul de zăpadă, îl schimbă și îl supra-încarcă.
  • Ninsoarea, ploaia, expunerea pantelor la soare, vântul, temperatura – toate influențează în mod direct straturile de zăpadă și contribuie la stabilitatea sau instabilitatea acestora.

Cea mai simplă și cunoscută reprezentare integrată a factorilor care contribuie la declanșarea unei avalanșe este cea a triunghiului avalanșei. Cei trei factori majori a căror interacțiune determină dacă o avalanșă se declanșează sau nu sunt: terenul, vremea și stratul de zăpadă. Acestora li se adaugă și factorul uman.

3. Zăpada

Zăpada este materia primă a avalanșelor. Cu cât mai multe informații avem despre aceasta, cu atât mai mult putem stabili modul în care aceasta a interacționat / interacționează cu ceilalți factori și să luăm decizii în consecință.

Ca o avalanșă să se producă trebuie ca la suprafață să existe o placă (zăpadă mai tare sau mai coezivă care alunecă), sub aceasta (sau chiar sub alte straturi) un strat slab (zăpadă mai puțin coezivă care se fracturează și care provoacă alunecarea plăcii), iar sub acesta încă un strat pe care va aluneca placa (besurface – un strat de zăpadă tare, pământul, o crustă de gheață cauzată de radiația solară, de ploaie, de vânt, de variația topire-înghețare).

Ateție la faptul că placă nu trebuie neapărat să fie tare, ci mai dură relativ la stratul slab. Până și pulvărul se poate comporta ca o placă, dacă stratul de sub acesta este chiar mai slab decât pulvărul de deasupra.

Desenul de mai sus (Sursa: http://ffden-2.phys.uaf.edu/212_fall2009.web/Jeff_Levison/Jeff%20Levison%205%20Slab%20Components.html) este evident mai clar decât explicația mea.

Importantă aici este prezența stratului slab de zăpadă. Acesta reprezintă un strat de zăpadă ale cărui legături interne nu sunt suficient de închegate astfel încât să-i confere rezistență acestuia. Pentru ca o avalanșă să se producă, este nevoie ca stratul slab dintre două straturi tari să cedeze.

Și sunt două modalități în care acesta poate ceda:

a)  Distrugerea acestuia prin stres suplimentar, rapid, de suprafață; din cauza greutății adiționale (zăpadă nouă multă ninsă într-un interval de timp scurt, zăpadă nouă grea, un schior sau alpinist, etc.) stratul slab cedează și placa alunecă pe celălalt strat tare, aflat sub cel slab. Greutatea și nu cantitatea zăpezii contează.

b)  Distrugerea stratului slab din interior prin schimbări în consistența straturilor de zăpadă în principal datorită schimbărilor bruște de temperatură. Un strat solid poate deveni slab prin slăbirea legăturilor sale interne (și reciproca e valabilă). Pe nevăzute, pur și simplu.

Zgomotul e exclus de aici ca factor de declanșare a unei avalanșe, pentru că nici nu e.

Și ca lucrurile să fie și mai complicate, un strat slab poate să persiste în timp și să cedeze după multe săptămâni, când apare factorul declanșator.

 

 

Concluzii:

  • Avalanșele se produc datorită colapsului unui strat slab ascuns sub o placă care va aluneca apoi peste straturile de dedesubtul stratului slab.
  • Greutatea și nu cantitatea zăpezii contează în primul rând în colapsul stratului slab. 

Dacă am trecut de nenumărate ori o pantă și niciodată zăpada nu a plecat la vale nu înseamnă că acolo nu se va declanșa niciodată vreo avalanșă. Înseamnă doar că, în toate momentele în care a traversat acea pantă, nu au fost întrunite toate condițiile ca o avalanșă să se declanșeze și evident că am fost norocos. Este suficient să se întâmple o singură dată.

Statistic, se pare că orice pantă care favorizează producerea avalanșelor este stabilă 95% din timp. Aici însă intervine al patrulea factor, cel uman – picătura care umple paharul. Peste 80% din avalanșele care implică victime sunt declanșate fie de către acestea, fie de alte persoane, parte din grupul din care fac parte și victimele.

Declanșarea unei avalanșe de către o persoană presupune că persoana în cauză a făcut o alegere, conștientizată sau nu de către aceasta, și a intrat în terenul de avalanșă.

Uneori (sau de cele mai multe ori), intrăm într-un teren de avalanșă pur și simplu din ignoranță – nu știm nimic despre factorii care favorizează declanșararea unei avalanșe și nici măcar nu ne gândim la asta înainte de a intra în panta respectivă.

Alteori, suntem conștienți de riscuri, dar poate suntem prea obosiți că să alegem rute alternative sigure, dar mai lungi, care implică un efort mai mare fizic și mental. Facem alegerea mai simplă pentru confortul nostru, nu neapărat alegerea mai bună.

Câteodată facem alegeri necugetate: știm la ce ne expunem, dar impulsul de a te băga este mai mare decât reținerea.

Și, bineînțeles, pot fi situații în care facem o alegere deliberată. Am calculat bine riscurile, dar le considerăm acceptabile și ni le asumăm.

Ca să fim în situația unei alegeri deliberate, trebuie însă să învățăm să gestionăm riscul de avalanșă și aceasta începe înainte de a pleca de acasă.

Pregătirea turei

Atunci când stabilim traseul, trebuie să-l evaluăm și din perspectiva riscului de avalanșă.

În primul rând trebuie să ne fie clar în ce tip de teren vom intra din punct de vedere nivologic: simplu, provocator sau complex (vezi mai sus clasificarea despre ATES).

În al doilea rând, trebuie să adunăm toate informațiile disponibile despre condițiile din traseu.

Putem începe cu buletinul nivometeorologic al ANM, recent extins la toate zonele din Carpați, și pe care îl găsim cu o căutare pe google de genul “buletin nivometeorologic februarie 2019”. Nu am găsit un meniu dedicat pe website-ul meteoromania.ro în care să ai acces rapid la acesta. Găsești în acesta informații utile despre temperatură, vânt și grosimea stratului de zăpadă și mai ales scala de risc de avalanșă estimată pentru perioada la care face referire buletinul.

Este adevărat că buletinul nivometeorologic cuprinde doar o estimare generală a condițiilor dintr-un anume masiv și nu informații localizate despre ruta pe care intenționezi să mergi, dar este un foarte bun punct de start în stabilirea traseului.

Nu trebuie decât să corelăm tipul terenului pe care intenționăm să mergem (simplu, provocator, complex) cu indicele anunțat pe scala riscului de avalanșă. Evident, dacă este anunțat un grad de risc însemnat (3) trebuie să cântărești foarte bine dacă terenul în care vei intra este doar provocator, cu multe rute alternative care evită pantele riscante pe care le poți alege dacă este cazul, și nu unul complex. La 4, e clar, rămânem în teren simplu, iar de 5 nici nu mai are rost să pomenim.

Putem completa informațiile din buletin cu analiza atentă a prognozei meteo de dinainte de plecarea în tură. Indiferent de sursa de informare folosită, datele despre cantitatea de zăpadă nouă prognozată, temperatură și despre vânt sunt foarte importante.

Informațiile colectate direct din teren ajută și ele foarte mult: avalanșe semnalate în zonă, fotografii recente din traseu, etc.

Astfel, înainte de plecarea în tură dacă știm că în masivul în care vrem să mergem:

²a nins foarte mult în ultimele zile sau va ninge în timpul turei (nu strică să amintesc din nou că greutatea contează și nu cantitatea),

²ninsoarea a fost sau este însoțită de vânt puternic,

²de câteva zile vântul a fost foarte puternic

²este anunțată ploaie la altitudinea la care intenționez să ajung,

²sunt prognozate creșteri semnficative ale temperaturii într-un interval scurt,

²a fost ninsoare multă, succedată de zile senine friguroase și care sunt urmate imediat de zile cu noi ninsori,

este mai precaut să ne moderăm obiectivele de tură și să optăm pentru o tură într-un teren simplu.         

În timpul turei

Ești deja în tură și urmează să intri în teren de avalanșă (vei urca sau traversa pante între 30 și 50 de grade). Până ajungem însă acolo, trebuie să aduni informații despre condițiile de risc de avalanșă. Chiar dacă condițiile valabile într-un loc și pe o anumită pantă nu vor fi probabil identice cu cele de pe panta în care urmează să intri, ele reprezintă mai multă informație decât nicio informație.

Astfel:

i.    Atenție la urmele unor avalanșe curse recent. Este cel mai bun indicator al unor condiții de mare instabilitate a straturilor de zăpadă în zona în care te afli. Și la zgometele produse de avalanșe pe care nu le vezi (pentru că se produc pe versanți aflați în afara câmpului vizual). În acest caz, retrage-te imediat sau continuă strict pe pante a căror înclinație este mai mică de 30 de grade (și ia-ți o marjă mare de siguranță numărată în grade) și care nu sunt conectate cu altele a căror înclinație se încadrează în intervalul 30-50. Dacă este ceață și nu vezi nimic, este mai cuminte să te retragi.

ii.   Atenție la crăpături în stratul de zăpadă. Chiar dacă te deplasezi în teren orizontal, dacă acolo sunt crăpături, atunci pe pante înclinate nu poate fi decât mai rău. Evită-le.

iii.   Dacă stratul de zăpadă de la suprafață troznește sub greutatea ta și/sau apar crăpături, nu e de bine. Sub tine cedează un strat slab și colapsul acestuia se propagă ușor. Cunoști probabil foarte bine că poate cea mai proastă zăpadă de mers în ea este cea în care reușești să faci 2 pași și la al treilea te scufunzi și te scoate complet din ritm. Nu e doar cea mai proastă zăpadă e și un indicator foarte bun al prezenței condițiilor de avalanșă.

iv.   Fii atent la vânt și mai exact la urmele acestuia. Dacă sunt porțiuni de teren care nu mai au zăpadă într-o mare de alb, e clar că a bătut foarte tare vântul și a dus zăpada de acolo în altă parte. Identifică direcția probabilă în care a dus vântul zăpada și fii precaut la existența plăcilor de vânt (cele mai ușor de identificat) la fiecare pas. Nu uita că aceste plăci se formează localizat și poți să ai condiții diferite de la un metru la altul.

v.   Verifică cât poți de des stabilitatea straturilor de zăpadă folosind bețele. Dacă stratul de deasupra opune rezistență pentru ca, după perforarea acestuia, bățul să intre foarte ușor, ai deja o informație cu privire la conectarea slabă dintre două straturi de zăpadă.

vi.  Înainte de a intra în terenul de avalanșă, corelează informațiile date de indiciile anterioare și evaluează panta în termeni de înclinație, ancore, obstacole și consecințe. Nu uita să te uiți în jur ca să vezi la ce altă pantă este conectată panta pe care urmează să o parcurgi. Nu e suficient ca panta ta să fie sigură, este necesar ca și cealaltă să fie. E un punct de decizie foarte important. Hotărăști în acest moment dacă vei intra sau nu în terenul de avalanșă.

vii.  Dacă ai adus cu tine o lopată (și trebuie să o ai dacă ai planificat să intri în teren de avalanșă) poți face teste de stabilitate a zăpezii (testul de compresie, testul coloanei extinse – extended column, testul cornișei, etc.). Evident, trebuie deja să știi cum și unde se realizează aceste teste (ca să fie relevante și să le faci cât mai eficient și în timp cât mai scurt) și cum să interpretezi rezultatele acestora. Pentru aceasta, poți merge la un curs de profil sau poți măcar să răsfoiești youtube-ul – sunt acolo destule clipuri sugestive din care poți învăța.

viii. O situație mai aparte este cea a avalanșelor de placă udă (de încălzire/de primăvară). Dacă te scufunzi în zăpadă sub greutatea proprie până la glezne, în principiu zăpada e stabilă. Dacă piciorul se afundă în zăpada udă până la mijlocul gambei, situația nu este prea bună și e cazul să fii atent la rute alternative mai sigure. Dacă de afunzi până la genunchi sau peste, pleacă imediat din terenul de avalanșă. Reține însă că avalanșele de placă udă sunt mai grele, curg cu viteză mai mică, dar se declanșează pe pante și mai mici de 30 de grade.

ix.   Dacă ai decis în cele din urmă că instabilitatea nu e ridicată și că îți poți asuma riscul, aplică regula de bază în deplasarea în teren de avalanșă și evită instinctul de turmă: se trece unul câte unul și nu te opri cînd traversezi terenul de avalanșă, în timp ce ceilalți care stau în loc sigur urmăresc în permanență persoana care trece. De ce? Pentru că mai mulți pe o pantă înseamnă greutate mai mare și probabilitate mai mare de declanșare a unei avalanșe, în cazul în care se declanșează o avalanșă, limităm numărul de persoane surprinse de aceasta, vedem unde este dusă persoana surprinsă și are cine să realizeze acțiunea de salvare din avalanșă.

x.   Traversează terenul de avalanșă, dacă ai cum, cât mai sus posibil. Zăpada de jos nu te poate îngropa, cea de deasupra cu siguranță.

xi.   Nu uita că ancorele (de cele mai multe ori pietre/stânci/copaci), dacă sunt rare, devin capcane. Pietrele ieșite din zăpadă ici colo nu sunt insule de siguranță, ci din contră. Zăpada de lângă ele este în general mai superficială și straturile slabe cedează mai ușor în jurul acestora. Funcționează ca declanșatoare. Nu te opri în dreptul acestora și treci întotdeauna pe deasupra lor.     

După producerea avalanșei (cu victimă)

Pre-condiții ca să poți face ceva:

²  Toată lumea are kit-ul de avalanșă (lopată, sondă, transceiver). Dacă nu are toată lumea, tot e mai bine dacă au câțiva din grup decât niciunul. Unul din cei care are poate merge primul (cu probabilitatea cea mai mare să declanșeze o avalanșă), iar altul mai în spate, pentru a putea face salvarea. Și tot e mai bine să ai măcar ceva din kit-ul de avalanșă decât nimic, chiar dacă șansele scad semnificativ cu fiecare piesă din kit care îți lipsește.

²  Toată lumea știe să foloseacă kit-ul de avalanșă și poate executa procedura de salvare din avalanșă. E ceva complex și e nevoie de practică. Nu strică deloc să participi la astfel de exerciții.

²  Transceiver-ele sunt pornite și emit (s-a aplicat protocolul de verificare la plecarea în tură).

Ce trebuie să ai în vedere pentru a executa salvarea din avalanșă? Oprește-te, gândește-te (la tine, la ceilalți supraviețuitori, la victimă(e)) și planifică ce e de făcut.

²  Siguranța ta și a celorlalți din grup care nu au fost surprinși de avalanșă. Asigură-te că nu sunt condiții de declanșare a unor avalanșe secundare care fie pot curge prin locul în care ești, fie prin același loc ca cea anterioară. Înainte de a începe căutarea, asigură-te că, deplasându-te prin terenul de avalanșă, nu vei aluneca cu potențiale consecințe grave.

²  Desemnarea rapidă a unui lider care va conduce acțiunea de salvare (evident în funcție de câte persoane sunt prezente).

²  Aplicarea procedurii de salvare din avalanșă cât mai eficient posibil (scoaterea victimei în 10-15 minute).

²  Anunțarea Salvamontului de cineva din grup (nu de către persoana care caută) și oferirea acestuia de informații clare privind locația și situația concretă.

Și toate acestea trebuie făcute în condiții de stres maxim. 

Închei prin a face o scurtă referire la câteva instrumente care te pot face un pic mai organizat în abordarea tuturor acestor aspecte prezentate în această secțiune.

Astfel, pentru a facilita luarea unei decizii de plecare sau nu într-o tură care implică deplasarea în teren de avalanșă într-o canadienii au dezvoltat Cardul numit Avaluator (Sursa: https://www.avalanche.ca/tutorial/pre-trip-planning/avaluator-trip-planner ): 

Practic realizezi o corelare între riscul de avalanșă anunțat și tipul de teren în care intenționezi să te deplasezi (simplu, provocator, complex). În funcție de această corelare, vei vedea dacă te situezi în zona verde (e in regulă, dar ai grijă), în cea galbenă (fii precaut, sunt riscuri) sau în cea roșie (nu e cazul să mergi, riscurile sunt prea mari).

De asemenea, dat fiind că vorbim de un sistem de prevenție, funcționează foarte bine și checklist-urile. Astfel, poți instala pe telefon diverse aplicații care includ astfel de checklist-uri și, în funcție de scorul rezultat, îți spun care este marja de siguranță dacă intri în terenul de avalanșă.

Exemplific aici cu aplicațiile gratuite AviRisk și NivoTest pentru Android. Le găsiți pe Google Play.

Evident, aceste aplicații nu înlocuiesc evaluarea personală. Cred însă că simplul fapt de a te juca cu ele constituie un bun prilej de învățare și stabilire treptată a unui sistem propriu de evaluare a condițiilor, de acasă și în tură. 

 

Concluzii:

  • Poți să scazi șansele de a fi surprins de avalanșă prin pregătire, exercițiu și decizii informate: include în pregătirea turei și analiza potențialului de avalanșă; ajustează obiectivele turei și alege terenul în care vei merge în funcție de această evaluare făcută acasă.
  • Poți să scazi șansele de a fi surprins de avalanșă prin pregătire, exercițiu și decizii informate: evaluează condițiile în teren, uită-te după indicii, interpretează-le și ia decizii în funcție de aceasta. Realizează teste de stabilitate și urmează procedura de deplasare în teren de avalanșă.
  • Fii pregătit pentru situația în care te găsești într-una.

Bineînțeles, toate detaliile din acest material au fost puse cap la cap folosind deja datele existente în alte surse de informare. Acestea sunt:

üO’Bannon Allenși Mike Clelland, Avalanche Book

üTemper Bruce, Staying alive in avalanche terrain

üTemper Bruce, Avalanche essential – a step by step system for safety and survival

ühttp://avalanse.blogspot.com/p/informatii-despre-avalanse.html

ühttp://www.dinumititeanu.ro/Important-despre-avalanse

ühttp://snow-trace.blogspot.com/2010/02/cate-ceva-despre-avalanse.html

ühttp://arc.lib.montana.edu/snow-science/objects/issw-2006-491-497.pdf

ühttp://www.sfmc.eu/upload/Base%20n%C2%B02/Base%202013-2014/Gestion_des_avalanches_%28en%20Roumain%29,_A__David.pdf

ühttps://www.avalanche.ca/tutorial